"Nu îmi trebuie proiect tehnic, am un constructor bun." Am auzit această frază de zeci de ori. Și de fiecare dată, povestea se termină la fel: costuri mai mari, durată mai lungă și un rezultat sub potențialul proiectului.
Lipsa unui proiect tehnic nu elimină costuri. Le mută din biroul de proiectare pe șantier, unde sunt mai mari, mai greu de controlat și mai dificil de corectat.
Un constructor care primește doar D.T.A.C.-ul are planuri la scară mică, fără cote complete, fără detalii de execuție, fără specificații de materiale. Planurile arată ce se construiește, dar nu cum.
Confruntat cu lipsa informațiilor, constructorul fie oprește lucrările și solicită clarificări, fie ia singur decizii. În practică, a doua variantă e mult mai frecventă.
Fiecare echipă rezolvă detaliile diferit. Zidarul are propria metodă. Instalatorul trasează conductele pe cea mai scurtă rută, fără să verifice compatibilitatea cu structura. Electricianul amplasează dozele după logica sa.
Rezultatul: o construcție în care fiecare componentă funcționează individual, dar ansamblul nu a fost gândit unitar. Problemele apar la îmbinare - acolo unde arhitectul și inginerii ar fi rezolvat conflictele pe hârtie, costul unei modificări fiind neglijabil.
Într-un proiect tehnic complet, traseele instalațiilor sunt verificate în raport cu elementele structurale și cu organizarea spațială. Fără această coordonare, conflictele apar pe șantier.
O țeavă de canalizare care trebuie să treacă printr-o grindă. Un traseu de ventilație care nu încape în tavanul fals. Un tablou electric pe un perete care conține un stâlp. Fiecare conflict: oprirea lucrărilor, consultări, soluție alternativă, execuție, cost suplimentar.
Atunci când soliciți oferte de la constructori pe baza unui D.T.A.C., fiecare interpretează diferit volumul de lucrări. Unul include finisajele complete, altul le exclude. Unul estimează o grosime de termoizolație, altul presupune alta.
Diferențele de preț nu reflectă competitivitate. Reflectă presupuneri. Compararea lor fără o bază comună de cantități și specificații este imposibilă. Acea bază este proiectul tehnic, prin antemăsurătorile și caietele de sarcini.
Fără caiete de sarcini, nu există o referință obiectivă pentru calitatea lucrărilor. Dirigintele de șantier verifică conformitatea cu proiectul. Dar atunci când proiectul nu specifică nivelul de calitate, verificarea devine subiectivă.
Constructorul consideră că a lucrat bine. Proprietarul consideră că nu. Fără un document de referință, discuția nu are bază.
Fiecare clarificare solicitată proiectantului înseamnă așteptare. Fiecare conflict descoperit pe șantier înseamnă oprire. Fiecare refacere înseamnă lucrări executate de două ori. Aceste întârzieri se acumulează și pot prelungi construcția cu săptămâni sau luni.
Iar prelungirea generează costuri proprii: organizare de șantier menținută, echipe mobilizate, costuri financiare crescute.
La finalul construcției, recepția se face pe baza proiectului. Fără P.T. detaliat, comisia nu are o bază completă de verificare. Cartea tehnică a construcției va fi incompletă. Orice intervenție viitoare va porni fără informații complete.
Diferența de onorariu între un D.T.A.C. și un proiect tehnic complet reprezintă câteva procente din valoarea construcției. Costurile generate pe șantier de un proiect incomplet pot depăși de multe ori această diferență.
Proprietarul care a economisit la proiectare ajunge să plătească mai mult, pentru o construcție de calitate mai mică, realizată într-un timp mai lung. Nu este o exagerare. Este ce se întâmplă în practică, proiect după proiect, atunci când P.T.-ul lipsește.